Oprescu: Primăria nu este de acord ca taxiuri din Ilfov să opereze permanent în București. Taximetriștii amenință cu proteste

Oprescu: Primăria nu este de acord ca taxiuri din Ilfov să opereze permanent în București. Taximetriștii amenință cu proteste
Publicat: 14/02/2013, 14:28
Actualizat: 06/07/2016, 04:34

Primarul Sorin Oprescu susține că nu este de acord ca taxiurile din Ilfov să opereze permanent în București, acuzând că ce s-a întâmplat până acum a fost „un abuz din partea organului legislativ trecut”.

„Primăria Capitalei nu este de acord ca un număr de taxiuri din Ilfov să opereze permanent în București”, a declarat astăzi Oprescu. El a precizat este vorba de 1.600 de astfel de taxiuri, care au creat „o concurență neloială”.

Primarul Oprescu a declarat că operarea taxiurilor din Ilfov în București e prevăzută în legea taximetriei aflată la Parlament. El a declarat că i-a convins pe parlamentari să retragă de pe ordinea de zi modificarea legii. Primăria Capitalei a trimis mai multe amendamente pentru lege, dar niciunul dintre acestea nu a fost luat în seamă.

„Era un abuz din partea organului legislativ, care interfera cu autoritatea locală într-o problemă care ține exclusiv de decizia administrativă locală. Mai mult decât atât, din cauza acestei prevederi se putea realiza o concurență neloială celor care își desfășoară activitatea în localitatea in care sunt autorizați”, a spus primarul.

Sorin Oprescu a spus că din 2010 Primăria Capitalei nu a mai eliberat nicio autorizație de taxi, iar în momentul de față sunt circa 8.500 de autorizații valabile.

„Există un număr mare de bucureșteni, care, acum pe perioada de criză, neavând altă sursă de venit, își doresc să presteze activitatea de taximetrie. Și când spun asta mă refer la persoane deținătoare de atestate. Și eu nu pot să-i ajut, pentru că respect prevederile legii. Și cum s-ar fi uitat oamenii ăștia la mine, dacă eu nu mă opuneam modificarii greșite a legii taximetriei, care mă obliga pe mine, Primarul General al Municipiului București să autorizez taximetriștii din Ilfov, să vină să lucreze în București?”, și-a justificat Oprescu intervenția pentru legea taximetriei.

Primarul a declarat că în Ilfov există multe localități care eliberează mai multe autorizații decât este legal. „Există o localitate cu circa 7.000 de locuitori, ai cărei reprezentanți au dat 192 de autorizații, când legea îi obligăsă dea fix 28 de autorizații”, a precizat Oprescu.

Primarul Capitalei a spus că unul dintre amendamentele propuse de el era modificarea articolului 20, alineatul 7. „Am solicitrat scoaterea din conținutul prevederii a cuvântului „permanent” care împiedica practic organele de poliție să ia măsuri împotriva celor care operau ilegal în alta localitate decât cea care i-a autorizat”, a spus Sorin Oprescu.

Dispeceratele să nu mai stabilească prețul

Primarul a precizat că o altă problemă pe care a semnalat-o parlamentarilor ce urmau să dezbată legea a fost cea a tarifului.

„Actuala lege nu-i permite taximetristului independent să vină să-si spuna părerea asupra unui preț, să lucreze pe tariful lui. Ci îl obligă să se ducă la dispecerat, să ia prețul pe care îl stabilește dispeceratul”, a declarat Oprescu.

El a precizat că prin actuala legea taximetriei limita maximă pentru tariful taxiurilor este stabilit de consilierii generali.

„Legile țării nu permit autorităților locale să stabilească tariful minimal, din cauza că ar afecta libera concurență”, a spus Oprescu, care a declarat că nu e de acord cu stabilirea tarifului minim din cauză că acest lucru ar afecta consumatorul de rând.

„Având în vedere perioada de criză în care ne aflăm, în care sunt afectate atât veniturile cetățenilor, cât și încasările taximetriștilor, iar eu sunt primarul tuturor bucureștenilor, trebuie să dăm o soluție care să mențină calitatea și siguranta serviciului, dar să nu afecteze bugetul călătorilor. Obligația Primăriei este protecția consumatorului, respectiv a cetățenilor împotriva abuzurilor, stabilind tariful maximal”, a spus Oprescu.

El a arătat că unele dintre dispeceratele de taxi au încercat să mărească tariful, cum a fost cazul dispeceratului Cobălcescu care a cerut 1,7 lei.

„Primăria a aprobat. A urmat migrarea tuturor călătorilor către companiile mai ieftine. Taximetriștii afiliați către acest dispecerat au plecat și ei la cei cu prețurile mai mici”, a spus Oprescu.

Taximetriștii: Oprescu are interese să ia tot transportul până la Bacău

Contactați de Gândul, reprezentanții taximitriștilor spun că Sorin Oprescu nu a oprit nicio lege și că de fapt că primarul are propriile interese.

„Primarul Oprescu are împreună cu directorul care se ocupă de transport din primărie, Ion Dedu, o lege prin care vor să ioa tot transportul până la Bacău. Au început cu Ilfovul. Cu acest lucru nicio federație nu va fi de acord. El a băgat tot transportul din București în Ilfov, dar invers nu e posibil. La Aeroportul Otopeni, care e în Ilfov sunt mai multe taxiuri din București decât din Ilfov”, a declarat Mihai Ghișa, președintele Asociației Profesionale a a Transportatorilor în regim de Taxi și Inchiriere(APTTI) și patronul Companiei Pelican.

„ Noi cu toate asociațiile și federațiile am avut o discuție cu parlamentarii pe care i-am rugat să introducă amendamentul prin care sp fie prevăzut în lege ca 1600 de taxiuri din Ilfov să opereze în București. Oprescu l-a trimis pe Dedu în Parlament și l-a pus să spună că Primăria Capitalei să stabilească ca numărul taxiurilor din Ilfov din București să fie de maximum 1600.Și mai mult a pus în lege o prevedere prin care Primăria Capitalei să controleze primăriile din Ilfov la modul cum dau autorizațiile!”, a mai spus Mihai Ghișa.

El a precizat că taximetriștii vor ieși din nou în stradă dacă legea modificată de Oprescu va trece de Parlament. „Vom face Marșul Disperării, plecăm la Bruxelles. Nu știu care sunt interesele lui Oprescu, dar știu că toată lumea vorbește că subalternii lui Oprescu au taxiuri la înțelegere cu firmele de taxi”, a mai spus Ghișă.

Cristian Lăzărescu, vicepreședintele APTTI) îi transmite lui Sorin Oprescu să-și verifice subalternii care au de fapt firme de taxi.” Să-și verifice subalternii că în 2010 a semnat cu mâna lui autorizații de taxi fără licitație”, a spus Lăzărescu. Acesta a spus că taximetriștii cer liberalizarea numărului de autorizații de taxi. „Ilfovul este rezultattul mafiei din București, cu autorizații fictive care se vând pe piața neagră cu 5.000-7.000 euro bucata. Oprescu spune că o comună din Ilfov a dat cu o sută de autorizații mai mult față de cât era legal, dar el care a dat 10.000 de autorizații în 2010, când maximul era de 8.000. Ei vor ca taximetriștii din Ilfov să închirieze de fapt autorizații de la firmele din București. Miza este de 400.000-500.000 de euro/ lună garantați de cei 1.600 de taximetriști din Ilfov”, a spus Cristian Lăzărescu.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Lumină misterioasă pe cerul Ploieștiului, noaptea, la ora 23:57. 'Odată cu acest sunet dubios, s-a...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Polonia, îngrijorată de escaladarea conflictului în Ucraina: „Simțim că necunoscutul se apropie”
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături...
„Cel mai singuratic om din lume” trăiește la -70 grade, la 5 ore distanță de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Impact uriaş pentru România după ce va adera şi terestru la Schengen
Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Spania a amendat mai multe companii aeriene low-cost pentru practici abuzive. Ryanair a primit cea...
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Obligatoriu pentru românii care nu stau la adresa din buletin. Regula se aplică pentru toți
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a...
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
A îngropat Dana Roba securea războiului cu părinții lui Daniel Balaciu? Cum a decurs întâlnirea...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Disneyland Paris a introdus prețuri dinamice pentru biletele de intrare